Calendare: o istorie interesantă

Dacă privim la istoria şi începuturile primelor calendare, vom vedea că ele au apărut în zorile civilizaţiei. Deşi poate că mulţi dintre noi am fi tentaţi să credem despre aceste începuturi că au avut loc odată cu revoluţia agrară a neoliticului, practic odată cu agricultura, de fapt sunt mult mai timpurii. Primele dispozitive pentru masurarea timpului astronomic ar putea fi considerate ceasurile solare, dar sunt altele care le-au precedat, şi anume calendarele din piatră – marile construcţii megalitice de felul celei de la Stonehenge.

Dar primul sit arheologic – cel de la Gobelik Tepe – vechi de 8-10 000 de ani, precede cu mult Stonehenge si epoca de inceput a agriculturii. Si triburile de vânatori culegători erau legate de ritmurile şi anotimpurile anului, iar arheologii presupun că aceste construcţii străvechi aveau şi funcţii astronomice, de calendare în piatră, în mod similar construcţiilor de la Stonehenge, care însă sunt vechi de doar 3000 de ani, perioada de început a agriculturii.

Apariţia de calendare propriu-zise a fost determinată de mulţi factori, printre care evoluţia calculului numeric, a structurii sociale şi religiei, etc. Acest lucru se datorează dublei funcţii a respectivelor calendare, pe de o parte o funcţie practică, în special în ce priveşte agricultura, determinând momentele semănatului ori recoltei şi previziunile meteorologice care ţin de anotimpuri, şi pe de altă parte funcţia spirituală, de aniversare şi comemorare a diferitelor evenimente religioase.

Dintre calendare, se detaşează câteva care sunt luate în considerare chiar şi astăzi ca realizări de excepţie. Calendarul mayaş, apărut în zona Americii Centrale şi a Mexicului, este remarcabil ca metodă de calcul. El utilizează suprapunerea de cicluri cu durate diverse, de 260 şi 360 de zile, dar şi cicluri extrem de lungi, cu caracter mitologic religios, şi care au fost utilizate ca motive de publicitate în cadrul unui presupus „sfârşit al lumii”. Printre aceste calendare se remarcă în mod similar cel indian, unul lunisolar, denumirea lunilor fiind inspirata de semnele zodiacale; şi acest calendar are un aspect extins cu epoci (yugas) de aur, argint, bronz şi fier, ultima,  cea în care trăim actualmente, fiind marcată de pierderea înţelepciunii străvechi şi implicit războaie şi catastrofe naturale. Kali Yuga, Epoca de Fier, abia a inceput acum 5000 de ani şi are 432 000 de ani.

În Orientul Mijlociu şi Europa primele calendare au fost cel caldeean (din care derivă şi horoscopul şi astrologia europeană), cel egiptean (agricultura depindea de revărsările periodice ale Nilului) şi cel greco-roman (astronomii greci au fost printre primii savanti in acceptia actuala a termenului, ei au calculat modalitati de predictie a eclipselor de lună şi soare, iar Eratostene a fost printre cei mai mari savanţi, presupunându-se că el este inventatorul sistemului de adăugare a unei zile în anii bisecţi.

Deşi musulmanii au revoluţionat şi ei astronomia, calendarul islamic, care începe cu Hegira (refugierea lui Mahomed de la Meca la Medina, datorită prigoanei preoţilor politeişti) este unul dintre acele calendare lunare. Calendarul evreiesc este unul lunisolar de fapt, cu o lună intercalară adăugată la doi sau trei ani pentru a compensa diferenţa dintre anul lunar. Acesta are 12 luni de 29,5 zile, de fapt alternându-se o lună de 29 şi una de 30 de zile; 360 de zile la care se adaugă 4 sau 5 zile pentru a se compensa respectiva diferenţă an lunar-an solar. Datorită faptului că aceste calendare lunare nu sunt potrivite pentru agricultură, în ţările islamice se folosesc alte calendare în acest scop practic.

Publicat de