Category Archives: Printuri color

Când putem folosi printurile color? Oricând!

Ce sunt aceste printuri color? Orice materiale care au nevoie de culoare, de la coperţile unor caiete şi până la afişe de dimensiuni mari. Ele sunt folosite din cele mai vechi timpuri, datorită atractivităţii pe care o au; culorile sunt un element ambiental esenţial şi este imposibil ca ele să fie trecute cu vederea. Încă de la începutul industriei tipografice s-a căutat trecerea de la printurile alb-negru la aceste printuri color, dar dificultăţile tehnice nu au fost uşor de depăşit. La început nici nu se putea vorbi de grafică propriu-zisă în domeniul tipăririi, de fapt se folosea gravura în lemn sau metal, iar respectivele printuri color erau de fapt gravuri realizate în diverse tehnici, imprimate separat şi apoi inserate în cărţi, atunci când nu era vorba doar despre afişe.

Presa, ziarele au fost cele care au impulsionat dezvoltarea imprimării grafice, prin rasterizare, imprimarea în puncte minuscule – practic prefigurarea pixelilor din grafica ecranului de calculator. Combinarea diverselor tonuri au permis apoi imprimarea primelor  printuri color în adevăratul sens al cuvântului. Astăzi însă utilajele tipografice folosesc din plin tehnica informatică şi dispozitivele cele mai moderne de imprimare, iar realizarea de printuri color este nu mai prezintă dificultăţile de la începuturile industriei tipografice, când colorarea unei imagini se realiza cu mari greutăţi.

Gama de culori care poate fi folosită în imprimarea de printuri color este una foarte bogată, cu nuanţe multiple şi care poate reproduce adecvat modelul creat prin tehnicile grafice pe calculator. Programele de genul Adobe Illustrator sau CorelDraw, aflate deja la peste cinci generaţii, pot face adevărate minuni în termeni de grafică, iar fişierele create cu aceste programe pot fi ulterior transferate pe diverse suporturi. Nu doar pe hârtie, suportul principal al acestor printuri color, ci şi pe materiale plastice şi textile, după cum se poate vedea în cazul tricourilor personalizate sau al variatelor materiale publicitare care pot fi întâlnite adesea pe străzi.

Calculatoarele şi imprimantele au adus la îndemâna oricui capacităţile grafice odinioară rezervate profesioniştilor în domeniu, dar dacă se pune problema unui număr mai mare de printuri color, firmele de profil pot ca să le execute volume mari şi la un nivel calitativ superior imprimantelor de uz personal. Luând în considerare doar un tip de  printuri color, cel al afişelor, calitatea grafică este o necesitate absolută în cazul lor, întrucât urmează să fie văzute de un număr foarte mare de persoane. Deci conceperea şi realizarea lor ar trebui făcută în colaborare cu firmele menţionate deja, pentru ca să nu li se diminueze eficienţa lor ca materiale publicitare. Cu atât mai mult este necesară apelarea la firmele acestea în cazul materialelor precum broşurile sau agendele, care nu pot fi create şi multiplicate cu o simplă imprimantă personală. Acest gen de materiale prezintă o complexitate mult prea mare pentru a fi produse artizanal, iar raportul preţ/calitate nu poate fi unul bun decât dacă respectivele printuri color sunt produse profesionist şi la o calitate corespunzătoare. Raportul preţ/calitate este un indicator comercial esenţial, şi dacă nişte printuri color de genul unor postere care au fost realizate de o persoană cu veleităţi artistice pe calculatorul personal pot fi printate la imprimanta personală fără a se căuta un nivel calitativ deosebit şi fără probleme în ce priveşte drepturile de proprietate intelectuală (copyright), atunci când este vorba despre volume mai mari şi expunerea publică a imaginilor imprimate, este absolut necesar să se solicite serviciile firmelor de profil.

Publicat de

Cine are nevoie de printuri color? Mai toată lumea!

Da, este adevărat că acum mai toate lucrurile se proiectează pe ecran, dar calculatorul, cu ecranul lui, nu este la dispoziţie orişicând. Iar smartphone-ul nu are un ecran destul de mare pentru orice. Şi dacă ecranul şi dispozitivul care îl acţionează nu mai este disponibil, pentru că bateria este epuizată sau ceva s-a defectat? Cu tot timpul afectat gadgeturilor şi calculatoarelor, tipărirea rămâne totuşi o soluţie ideală pentru multe cazuri, şi mai ales printurile color, acestea fiind utilizate în multe formate şi culori. Să vedem câteva opţiuni care le folosesc, şi motivele pentru care cineva ar opta pentru materialele tipărite color.

Broşurile informative şi diverse cursuri sau manuale constituie una dintre opţiuni. Când sunt necesare diverse soluţii de informare sau relaţionare cu publicul, acest tip de printuri color este des utilizat, fiind uşor de acceptat şi la fel de uşor de realizat. Desigur că şi felul în care sunt organizate informaţiile contează la fel de mult, dar cu siguranţă că bogăţia de culori are un efect excelent asupra cititorului, ba chiar este o necesitate în cazul în care în manual sunt inserate diverse schiţe tehnice (în cazul unui motor, de exemplu, devin mai limpezi relaţiile spaţiale şi funcţionale dintre multitudinea de componente). Ori dacă respectivul curs se referă la administraţie sau marketing, diagramele organizaţionale sau de alt gen sunt mai uşor de perceput şi memorat dacă ochiul este impresionat de culorile intense care sunt folosite la trasarea şi umplerea casetelor.

O altă opţiune de printuri color ar putea fi cea a diverselor materiale informative precum flyerele, foile volante, pliantele şi altele de acelaşi gen. Aici informaţia trebuie prezentată succint, dar este nevoie să aibă un impact la fel de puternic, iar culoarea este un auxiliar excelent unui text sau slogan publicitar bine conceput (ba chiar mai mult decât un auxiliar, este un partener de nelipsit). Când primim un astfel de material tipărit color, ne simţim îndemnaţi să îl citim mai cu plăcere dacă nu este doar un simplu text sau imaginile sunt imprimate în alb-negru, şi cu nuanţele intermediare de gri.

Care ar mai fi alte câteva opţiuni? Să mai vorbim şi despre cataloagele comerciale informative, fie că este vorba despre cele care prezintă produsele dintr-un mare magazin sau supermarket, şi distribuite periodic, în general săptămânal, sau cele care prezintă produse specifice, cum ar fi de exemplu bijuteriile sau produsele cosmetice. În toate cazurile, aspectul produselor trebuie pus în valoare şi fără astfel de printuri color acest lucru este practic imposibil de făcut. Cum poate fi pusă în valoare o bijuterie fără nuanţele coloristice ale pietrelor încastrate în montura ei, şi fără contrastul între această bijuterie şi textura catifelei pe care este aşezată aceasta. Până şi produsele alimentare cele mai banale au ambalaje viu colorate (oare de ce?) şi cataloagele care ne informează în fiecare săptămână despre ofertele supermarketurilor trebuie deci să fie tipărite în aceeaşi bogăţie de culori ca şi ambalajele produselor prezentate; iar produsele precum fructele sau legumele, cum ar putea ele să pară proaspete şi atrăgătoare în aceste cataloage, fără ca imaginile lor să nu fie color? Cât despre importanţa printării color a afişelor sau posterelor nu cred că mai este nevoie ca să fie convins cineva – este de la sine înţeles.

Publicat de

Printurile color: un impact deosebit

Deşi majoritatea datelor astăzi sunt vehiculate în format electronic, pe ecranele calculatoarelor, tabletelor sau ale telefoanelor mobile, mai există încă o gamă largă de date şi documente care trebuie să fie imprimate. Unele pot fi documentaţii de natură tehnică sau prezentări publicitare, de diverse mărimi, cel mai adesea fiind preferate formatele A4 şi A3. În cazul documentaţiei tehnice, aceste printuri color sunt mai eficiente în a transmite informaţia, fie că este vorba de text, dar mai ales dacă este vorba de imaginile prezentând diverse scheme sau schiţe de utilaje tehnologice, motoare, etc.; culoarea face mult mai vizibile detaliile, clarificând rolul jucad de diferitele componente.

Acelaşi impact şi un rol identic îl joacă respectivele printuri color atunci când documentaţia cuprinde diverse grafice, această formă de prezentare a datelor fiind des utilizată în cadrul diverselor documentaţii. Graficele organizează şi sintetizează informaţia, făcând-o mai abordabilă la nivel strategic, şi de aceea folosirea culorilor este un atu important atunci când aceste grafice sunt introduse ca parte a documentelor – lucru evident cand ele sunt vizibile pe ecranele calculatoarelor – cu atât mai mult se manifestă acest impact vizual atunci cand un grafic este printat pe o coală de hârtie. Relaţiile dintre entităţile prezentate în cadrul graficului pot fi mult mai uşor evidenţiate utilizând culorile decât s-ar putea face acest lucru doar cu diversele nuanţe de gri.

Un alt caz în care se impune necesitatea folosirii acestor printuri color este cel al materialelor publicitare. Întrucât acest gen de materiale trebuie să aibă impact maxim asupra privitorului, calitatea lor nu poate fi atinsă fără folosirea culorilor, care atrag atenţia şi ajută foarte mult la fixarea datelor în memoria posibilului client. Broşurile de prezentare, pliantele, afişele, toate aceste materiale trebuie să fie tipărite în culori vii şi atrăgătoare pentru a-şi putea îndeplini menirea lor esenţială, cea de a atrage atenţia, a trezi curiozitatea şi de a imprima în memoria de lungă durată logo-ul, sigla, numele firmei sau al mărcii de produse, dar şi caracteristicile prin care acestea se diferenţiază de concurenţă. Şi deoarece gama alb-gri-negru este ternă, toate acestea nu pot fi realizate fără tipărirea color.

Astăzi este tot mai necesară pregătirea profesională şi actualizarea acesteia, care se face de obicei prin intermediul manualelor pentru cursuri, Toate avantajele pe care le-am prezentat deja se regăsesc şi la manualele pentru cursuri profesionale sau de alt gen (de exemplu cele de limbi străine), avantaje pe care doar utilizarea de materiale tipărite color le posedă. Mai sunt şi alte genuri de materiale care au aceeaşi necesitate, de a fi tipărite color – încă un exemplu de acest fel fiind diplomele. Fie că este vorba de diplome de calificare profesională, de diplome care marchează realizările în domeniul sportiv, sau cele care o fac în domeniul artistic, calitatea grafică pe care trebuie să o posede o diplomă nu poate să fie atinsă fără culori. Şi în finalul acestui articol să nu uităm de un tip de materiale publicitare care au un motiv în plus să fie constituite din printuri color: portofoliile sau mapele de prezentare ale artiştilor plastici sau ale galeriilor de artă. Cum ar putea fi prezentată o pictură făcută în culori vii în nuanţe de alb şi negru? De aceea reproducerile de artă sunt implicit tipărite color.

Publicat de